Locul unic prin care Vâlcea vorbeşte cu cerul şi pământul – Peştera de Smarald

Pelerinul care se afla in judetul Valcea, are de ales o drumetie de basm, pe una din cararile monahilor, un drum initiatic, ascuns de Muntii Capatanii si unde, de la un capat la altul, parca apele raului Cheia ridica spre nemurire psalmii ceresti.

Trei manastiri, trei temple ale crestinatatii curbeaza timpul universal si aduc pelerinul intr-o bucla superba. Saracinesti, Iezer si Pahomie, una mai aproape decat alta de cerul heruvimilor, sunt cele trei lacase de cult, ale acestui drum prin inima Capatanilor, sau Stancosii Valcii.

Drum de haiduci, drumul Gologotei, drumul care merge fie prin canioane, fie printr-o vale frumoasa, drum care te va duce spre un loc de vis, scrie stiriactuale.net.

Pentru ca aici, pamantul frumos al Valcii, isi deschide pantecul pentru a lasa privitorului diamantul sau smaraldul sa luminze sufletul, inima, sa picure din ceea ce zeii au creat ce e mai frumos in lume.

Aceasta fereastra spre o alta lume, una cosmica, de -a dreptul, este situata in peretele vestic al Muntelui Stogsoare, la o altitudine absoluta de circa 990 m si relativa de 140 m fata de talvegul vaii raului Cheia, in versantul stang al Ogasului Ursului, un adevarat rau de grohotis.

A fost explorata si cartata in anul 1978 de catre Cercul de Speologie “Niphargus” Ramnicu Valcea.

Pestera are o intrare relativ mare, de circa 6×4 m. Imediat dupa aceasta fereastra a timpului urmeaza doua galerii: prima, foarte ingusta, are numai 10 m lungime; cealalta este larga si inalta ca un palat extraterestru, cu podeaua dreapta, acoperita cu fragmente marunte in primii 15 m si cu blocuri mari de calcar in rest, prabusite peste vechi concretiuni.

Dupa 35 m galeria se ramifica. Cele doua ramificatii, dupa ce imbratiseaza un imens pilier, se reintalnesc in Sala Mare. Ramificatia principala are o panta de 4 m, iar cea secundara este usor descendenta, neconcretionata si foarte larga (25 m).

Sala Mare (30x20x10 m) are podeaua accidentata din cauza numeroaselor blocuri prabusite. Din coltul sud-estic porneste o galerie, la inceput ascendenta, cu mult material clastic, care se ramifica dupa 20 m. In dreapta galeria se termina cu trei diverticule scurte.

Prezenta lacului intr-o pestera fosila suspendata in calcare puternic fisurate se explica prin impermealizarea putului galeriei cu argila de decalcifiere.

Prin deschiderea unor fisuri, este posibil ca lacul sa se dreneze, ca si cel din Pestera Pagodelor. Nu necesita echipament special pentru vizitare, ci doar surse de iluminare.

Nu trebuie ratat acest lac cosmic, pus inca de dinainte de facerea lumii pamantene…

Pentru cei care doresc sa viziteze pestera, calea de acces pleaca din D.N. 64A Ramnicu Valcea – Olanesti, in dreptul satului Cheia se urmeaza, circa 16 kilometri, un drum modernizat si forestier, apoi poteca nemarcata pe malul stang al paraului Cheia, pana in Cheile Cheii.

Loading...